Profesorul Gheorghe Mărmureanu spune când ar putea avea loc următorul mare cutremur în România

Profesorul Gheorghe Mărmureanu spune când ar putea avea loc următorul mare cutremur în România
Gheorghe Mărmureanu / Sursa: MEDIAFAX FOTO
Publicat: 03/06/2022, 14:12

Seismologul Gheorghe Mărmureanu, unul dintre cei mai cunoscuți specialiști în domeniu, a vorbit despre viitorul mare cutremur care ar urma să lovească România, dar și despre eventualele efecte ale unui asemenea seism.

Potrivit acestuia, cel mai probabil, un astfel de seism nu va avea loc înainte de anul 2040.

Într-un interviu acordat Antena 3, Mărmureanu a declarat că, în opinia sa, un cutremur de mare intensitate ar urma să se producă în România peste 100 de ani.

„În România au fost cutremure mari, în 1738, 1838, 1940. Următorul mare cutremur ar fi peste 100 de ani. A mai fost şi un alt cutremur foarte mare şi adânc, în 1802. S-a simţit puternic, de la Moscova până la Cairo, în Egipt şi nu a murit nimeni. Aici a fost marea curiozitate. A fost chiar de ziua Sfintei Parascheva. În Bucureşti, aproape toate bisericile au fost căzute la pământ.  Cutremurul din 1977 a fost unul mare şi nu intră în statistica normală, dar trebuie să ştim un singur lucru, pentru că el este o urmare din cauza cutremurului din 1940, care a fost foarte mare. Toate marile clădiri din Bucureşti au fost puternic afectate.

În România nu este cazul cutremurelor de suprafaţă. România are cutremure de suprafaţă foarte mici. În fiecare zi avem două-trei. Problema se pune în cazul cutremurelor foarte adânci, la peste 100 km, pentru că ele sunt cele care produc dezastre. De abia după 1964 s-a pus problema în România proiectării clădirilor anti-seismice. Vă spun asta sigur, pentru că eram student. Cutremurul din 1977 a fost un caz anormal, din statistica totală”, a declarat Gheorghe Mărmureanu.

Capitala ar fi puternic afectată de un cutremur de magnitudine mare

Potrivit unul plan de analiză realizat de Comitetul Municipiului București pentru Situații de Urgență, un cutremur puternic ar putea provoca un dezastru în Capitală.

„Seismul reprezintă factorul de risc major pentru capitala ţării. Luând drept bază de comparaţie cutremurul din 1977, se poate constata că pierderile umane şi cele materiale au reprezentat 90%, respectiv 70% din totalul acestora pe întreaga ţară. Ţinând cont de faptul că în municipiu se concentrează circa 10% din populaţia ţării, mai mult de 15% din producţia industrială, o mare pondere a activităţilor prestatoare de servicii, precum şi principalele componente ale structurilor de stat şi private, se poate afirma că riscul seismic s-a mărit în ultimii ani”, se arată în document.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Autoritățile italiene au recuperat artefacte în valoare de 8 milioane de euro excavate ilegal